Decizia CCR nr. 44/2020Punctul 25

25. Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 din Convenție, prin Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, citată anterior, paragraful 44, Curtea a reținut că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de Convenție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 13 din Convenție garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014, pronunțată în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile art. 341 din Codul de procedură penală - prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură a asigura îndeplinirea acestei exigențe convenționale, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, citată anterior, paragraful 30. ...