Decizia CCR nr. 24/2020Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.01.2020 · dosar 2.030
Punctul 19
19. Edificatoare în acest sens sunt și considerentele din paragraful 21 al Deciziei Curții Constituționale nr. 251/2014, pe deplin aplicabile și în cauza de față: Astfel fiind, critica de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la obligația de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiție cu caracter obiectiv. În consecință, nu subzistă cauza de inadmisibilitate identificată de Curtea Constituțională în precedent, instanța de contencios constituțional fiind competentă să se pronunțe, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate formulate, asupra faptului dacă Hotărârea Parlamentului României nr. 14/2014 respectă principiul constituțional referitor la statul de drept și obligația de respectare a legilor. Acceptarea tezei contrare, cu consecința excluderii de la exercitarea controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispozițiilor exprese ale legii, ar avea drept consecință plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul, deasupra legii, și acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituțional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancționată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege. ...
Sursa oficială ↗