Decizia CCR nr. 26/2020Punctul 87
Punctul 87
87. Raportând cele expuse la cauza de față, Curtea constată că primul punct al cererii formulate vizează un pretins conflict juridic de natură constituțională generat de ingerința gravă a ministrului justiției, Ana Birchall, în activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori. Având în vedere că în raporturile sale cu Ministerul Public, ministrul justiției exercită o competență proprie conform art. 132 alin. (1) din Constituție, rezultă că parte a acestui capăt de cerere este ministrul justiției, și nu Ministerul Justiției. Totodată, se observă că, întrucât parte a acestui conflict este și autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenței justiției, nu este necesară introducerea ca parte în soluționarea prezentei cereri a Ministerului Public. Prin activitatea sa, Consiliul Superior al Magistraturii acoperă ambele componente ale autorității judecătorești, și anume puterea judecătorească, reprezentată de instanțele judecătorești, și Ministerul Public, astfel încât nu se impune o eventuală extindere a cadrului procesual și cu Ministerul Public. Astfel, primul punct al cererii vizează un pretins conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Consiliul Superior al Magistraturii. ...
Sursa oficială ↗