Decizia CCR nr. 26/2020Punctul 110
Punctul 110
110. Este adevărat că art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind accesul liber la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, prevede că informațiile privind procedura în timpul anchetei penale se supun procedurii privind liberul acces al cetățenilor la informații de interes public, cu excepția celor care periclitează rezultatul anchetei, dezvăluie surse confidențiale ori pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, însă aprecierea acestui caracter aparține prima facie procurorului, și nu ministrului justiției. Prin urmare, având în vedere comunicatul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din data de 3 august 2019, dat ulterior declarației ministrului justiției din 2 august 2019, se reține faptul că informația respectivă nu era una care să pericliteze rezultatul anchetei, să dezvăluie surse confidențiale ori să pună în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare, ci una de interes public, astfel încât ea putea fi adusă la cunoștința publicului cu acordul procurorului. Se reține, cu titlu de principiu, că nu este de competența ministrului justiției să stabilească el însuși dacă o informație dintr-un dosar de urmărire penală este sau nu informație de interes public, prin urmare, această evaluare se realizează de procuror. ...
Sursa oficială ↗