Decizia CCR nr. 25/2020Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.01.2020 · dosar 2.435L/2/2019
Punctul 12
12. În concluzie, nominalizarea și susținerea politică de către grupul P.S.D. a senatorului Teodor Meleșcanu pentru funcția de președinte al Senatului s-au făcut cu încălcarea jurisprudenței Curții Constituționale, potrivit căreia „instituirea unui criteriu ce nu are la bază configurația politică a Camerei, stabilită prin voința cetățenilor cu ocazia alegerilor generale, încalcă litera și spiritul Constituției“ (a se vedea Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006). Alegerea senatorului Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului, confirmată prin Hotărârea Senatului nr. 36/2019, s-a făcut cu nerespectarea principiului configurației politice statuat prin art. 64 alin. (5) din Constituție, deși plenul Senatului era obligat să respecte principiul respectiv (a se vedea și Decizia nr. 667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 7 iunie 2011). Acceptarea unei astfel de practici cu privire la propunerile de candidați formulate de grupurile parlamentare pentru funcția de președinte al Senatului este de natură să vulnerabilizeze însăși stabilitatea și funcționarea grupurilor parlamentare, întrucât facilitează scindarea internă, perturbând configurația politică rezultată din alegeri. ...
Sursa oficială ↗