Decizia CCR nr. 14/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Autorul mai arată că, pentru a nu se interpreta în mod arbitrar de către instanțe și pentru ca destinatarii legii să poată înțelege ce anume presupune funcția de administrator, este necesar să existe o reglementare unitară a textelor de lege și o claritate și previzibilitate a acestora. Totodată, face referire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, arătând că textele de lege criticate sunt redactate fără a se respecta cerințele art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ceea ce duce la încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. O atare conduită pune serioase semne de întrebare cu privire la securitatea raporturilor juridice, întrucât echivalează cu posibilitatea autorităților publice de a ocoli cadrul legal oricând și în orice condiții. De altfel, principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept în sensul sintagmei cuprinse în art. 16 alin. (2) , potrivit căreia „Nimeni nu este mai presus de lege“. ...
Sursa oficială ↗