Decizia CCR nr. 1/2020Punctul 15
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de concediere, considerându-se de către autoarea excepției - ce are calitate de angajator - că prevederile legale criticate instituie o interdicție pentru angajator de a dispune concedierea salariatei care este gravidă, fără nicio distincție între eventualele motive sau situații în care poate interveni o astfel de concediere, aspect ce, în opinia acesteia, creează o discriminare a salariatelor gravide față de cele care nu sunt într-o asemenea situație, atunci când salariata gravidă nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod necorespunzător atribuțiile sau sarcinile de serviciu. De asemenea, aceste norme conduc la încălcarea dreptului de proprietate al angajatorului prin plata unei remunerații fără a exista o contraprestație. În acest context, se susține că o reglementare similară s-a regăsit în conținutul lit. g) a aceluiași articol, conform căruia concedierea nu putea fi dispusă nici pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, a statuat că protecția persoanelor alese în funcții de conducere ale organismului sindical trebuie să funcționeze exclusiv în raport cu activitatea sindicală desfășurată în mod efectiv, iar nu și cu activitatea profesională de bază a angajatului, raționament care, în opinia autoarei, este aplicabil în această speță. ...
Sursa oficială ↗