Decizia CCR nr. 802/2019Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.12.2019 · dosar 473/173/2015
Punctul 14
14. Se mai susține că prevederile legale criticate, astfel cum au fost interpretate de instanța supremă, au blocat accesul la calea de atac a recursului, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, punând cetățenii într-o situație diferită, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă, ceea ce contravine principiilor constituționale ale egalității în fața legii, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil. În acest sens se arată că, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, decizia Curții Constituționale se va aplica doar proceselor începute după publicarea acesteia, fiind creată, în acest mod, o diferență de tratament juridic între justițiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată anterior publicării deciziei, pe de o parte, și justițiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată ulterior acestei date, deși situația juridică este aceeași, respectiv există un proces în curs în care nu a fost pronunțată o hotărâre în apel. Se mai susține că, deși o diferență de tratament similară, bazată pe momentul introducerii cererii de chemare în judecată, va exista întotdeauna, în cazul în care apare un conflict în timp de legi procedurale (în special în cazul în care legiuitorul a optat pentru ultraactivitatea legii de procedură vechi), totuși această diferență devine nejustificată și neconstituțională în situația în care tratamentul diferențiat vizează producerea ori nu a efectelor unei dispoziții legale neconstituționale. Într-un asemenea caz este restrâns dreptul la recurs, deși o asemenea restrângere a fost constatată anterior neconstituțională, cu caracter general și obligatoriu, potrivit efectelor deciziilor Curții Constituționale. Se mai susține că instituirea unui prag valoric pentru accesul la calea de atac a recursului determină o clasificare a cererilor evaluabile în bani în cereri de o mai mică sau mai mare însemnătate, criteriu care nu are un fundament obiectiv și rațional, întrucât complexitatea unor cauze nu depinde de valoarea acestora, ci de problema de drept dedusă judecății. În acest mod este încălcat și dreptul de acces la justiție, prin transformarea dreptului la recurs într-un drept iluzoriu. ...
Sursa oficială ↗