Decizia CCR nr. 802/2019Punctul 33
Punctul 33
33. În prezenta cauză se mai formulează o critică de neconstituționalitate referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi, dintr-o altă perspectivă, susținându-se că efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se aplică, în acord cu jurisprudența constantă a Curții în acest sens, cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate admisă, precum și cauzelor în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. Astfel, se susține că decizia de admitere nu este aplicabilă într-o cauză în care nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate admisă. Curtea reține că nu se poate pronunța asupra acestor susțineri, din moment ce critica vizează însăși contestarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel cum au fost reținute în paragraful 32, nefiind evidențiate motive intrinseci de neconstituționalitate a unei norme legale, critica de neconstituționalitate fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗