Sari la conținut

Decizia CCR nr. 774/2019Punctul 34

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.11.2019
Dosarul
1.819/2/2017

34. Curtea reține că soluția legislativă instituită de prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 este foarte asemănătoare cu cea cuprinsă în prevederile art. 214 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, cu diferența potrivit căreia este vorba de existența indiciilor săvârșirii unei „infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare“ a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Legea se raportează doar la infracțiunile în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, fiind o prevedere legală mai restrictivă pentru organele fiscale decât cea din reglementarea anterioară. Ca atare, legiuitorul a circumstanțiat față de dispozițiile legale anterioare sfera situațiilor în care organul fiscal poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei, și anume atunci când organul fiscal de control constată indiciile săvârșirii unei infracțiuni doar în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie