Decizia CCR nr. 775/2019Punctul 17

17. În acest sens, Curtea a observat în jurisprudența sa recentă, aplicabilă și în cauza de față (a se vedea Decizia nr. 85 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 3 iulie 2008, paragrafele 17-19), că, potrivit art. XIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificată, succesiv, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, dispozițiile art. XIV-XVII se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv. Prevederile art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013 prevăd că: „(1) Apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.“ Așadar, sub aspectul depunerii apelului, sunt aplicabile prevederile art. XIV alin. (1) din Legea nr. 2/2013, text legal care nu este identic, din punct de vedere al conținutului, cu cel al art. 471 alin. (1) din Codul de procedură civilă, neprevăzând sancțiunea nulității apelului în cazul nedepunerii la instanța a cărei hotărâre se atacă. ...