Decizia CCR nr. 760/2019Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019 · dosar 19.587/325/2017
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile „art. 55^1 din Legea nr. 169/2017 din data de 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor privative de libertate“. Curtea constată însă că Legea nr. 169/2017 nu cuprinde un articol 55^1, autorul excepției având în vedere, în realitate, prevederile art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, prin care a fost introdus art. 55^1, astfel încât aceste dispoziții vor fi reținute ca obiect al excepției de neconstituționalitate. Normele criticate au următorul conținut: + Articolul I Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...) 3. După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 55^1, cu următorul cuprins: + Articolul 55^1 (1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. (2) În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele europene. (3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare: a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză; ... b) lipsa accesului la activități în aer liber; ... c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație; ... d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; ... e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază, precum și cerințele de igienă; ... f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție. ... (4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua sanitară publică; ... b) în tranzit. ... (6) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare. (7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat. (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012. ... ...
Sursa oficială ↗