Decizia CCR nr. 784/2019Punctul 3
Punctul 3
3. Prin Decizia penală nr. 1.173 din 6 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 880/44/2017, Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 126 alin. (4) -(6) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mircea Liviu Jîtea în soluționarea apelului formulat împotriva Încheierii din 16 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 6.413/121/2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor precitate. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unui concurs de infracțiuni (inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup), actul de sesizare întemeindu-se pe declarațiile martorului cu identitate protejată Constantinescu Dragoș, audiat, la data de 11 februarie 2013, în condițiile art. 86^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1969. Cererea formulată de inculpat, autor al excepției, de încetare a măsurilor de protecție, a fost respinsă, instanța menținând aceste măsuri pe considerentul că subzistă împrejurările avute în vedere de procuror la luarea lor. ...
Sursa oficială ↗