Decizia CCR nr. 743/2019Punctul 17

17. Curtea constată că s-a mai pronunțat și cu privire la critici similare formulate în raport cu aceleași dispoziții din acte internaționale, invocate în temeiul art. 20 din Constituție. În acest sens a reținut că art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale admite ingerința unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și familiale a persoanei, a domiciliului său și a corespondenței sale, „în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale [...]“. Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau la derularea acțiunilor cu caracter infracțional se realizează, fără îndoială, în scopul „desfășurării instrucției penale“ (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de „prevenire a faptelor penale“ (a se vedea Decizia nr. 1.562 din 7 decembrie 2010, precitată). Totodată, art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că „Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri“. Același document internațional prevede însă, la art. 29 pct. 2, că „în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică“. Curtea a apreciat, de asemenea, că în examinarea excepției de neconstituționalitate trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Hotărârea din 25 septembrie 2001, pronunțată în Cauza P.G. și J.H. împotriva Regatului Unit, a apreciat că, în cazul în care „înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât și folosirea ei“, nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil. (a se vedea paragrafele 24 și 25 din Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, precitată) ...