Decizia CCR nr. 733/2019Punctul 28
Punctul 28
28. În ceea ce privește criticile prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituție, acestea au mai fost examinate prin Decizia nr. 660 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 noiembrie 2019 (paragraful 47 și următoarele). Curtea a reținut că prevederile art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prezintă două ipoteze de aplicare. Într-o primă ipoteză, când condamnarea intervine în timpul în care persoana deține calitatea de judecător, condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă constituie chiar cauze de eliberare din funcția de judecător [art. 65 alin. (1) lit. f) din lege], astfel încât pierderea calității de judecător împiedică nașterea dreptului la pensia de serviciu. Spre deosebire de cauza de eliberare din funcție care survine indiferent de natura infracțiunii comise, consecința în planul drepturilor de pensie este limitată la condamnarea judecătorului pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea. ...
Sursa oficială ↗