Decizia CCR nr. 739/2019Punctul 17

17. În aceeași jurisprudență, Curtea a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecății în primă instanță, „durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea care face obiectul sesizării instanței de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanță nu poate depăși 5 ani.“ Or, ținând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că termenele mai sus arătate „curg de la data sesizării instanței de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății sau în lipsă“. Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată și prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar ulterior de la data sesizării instanței de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din același cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât și judecata în primă instanță. ...