Sari la conținut

Decizia CCR nr. 726/2019Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.11.2019
Dosarul
9.572/303/2017

17. Referitor la aspectele de neconstituționalitate invocate de autorul excepției, Curtea observă că are o bogată jurisprudență. Astfel, Curtea a constatat că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condițiilor în care poate fi acordată liberarea condiționată și a mijloacelor de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată fiind deci doar o vocație pe care o au, prin voința acestuia, toți condamnații care, după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, și condiția de a fi disciplinați și de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului să dispună cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata supravegherii. Prin urmare, fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a nerespectării lor, respectiv revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă, pedeapsa pentru noua infracțiune stabilindu-se potrivit dispozițiilor referitoare la recidivă sau pluralitate intermediară (Decizia nr. 699 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 15 februarie 2018). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie