Decizia CCR nr. 449/2019Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2019 · dosar 5.298/3/2015
Punctul 19
19. Raportat la criticile formulate, Curtea observă că prin art. I pct. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2009 a fost completat art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, introducându-se un nou alineat, alineatul (2^1), prin care legiuitorul a prevăzut că „situațiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme“. În aplicarea Codului fiscal au fost adoptate norme metodologice, iar pct. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, prevedea, în versiunea în vigoare de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009, că „În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerată activitate economică, cu excepția situațiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfășurată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal [...]“. ...
Sursa oficială ↗