Decizia CCR nr. 670/2019Punctul 13
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin dispozițiile art. 170 din Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut că, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2011), la punctajul mediu anual se aplică un indice de corecție. Această măsură a fost reglementată pentru a corecta diferențele dintre persoanele pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și cele pensionate după această dată. Potrivit aceluiași articol de lege, indicele de corecție se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie. Intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 a avut loc la data de 1 ianuarie 2013. Ulterior, prin acte normative distincte s-au prevăzut diferite valori ale indicelui de corecție. Astfel, art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 a stabilit că „(1) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele de corecție care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este: a) 1,12 în situația persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv; b) 1,17 în situația persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv; c) 1,17 în situația persoanelor ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv.“ În anul 2014 și 2015, art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 12 decembrie 2013, și art. 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 nr. 187/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 30 decembrie 2014, au prevăzut un indice de 1,07, în timp ce, în anul 2016, art. 18 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015, a prevăzut un indice de corecție de 1,09. ...
Sursa oficială ↗