Decizia CCR nr. 648/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Totodată, Curtea reține că a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, motivele de neconstituționalitate fiind formulate din aceeași perspectivă. Astfel, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar, cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. Analizând excepția de neconstituționalitate, din perspectiva criticilor formulate, similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea Constituțională a apreciat că autoarea excepției realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin deciziile nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, respectiv nr. 207 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 4 iulie 2019, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗