Decizia CCR nr. 635/2019Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.10.2019 · dosar 737/64/2016
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) teza finală și alin. (4) lit. a) , art. 282 alin. (4) lit. a) , art. 305 alin. (1) teza finală și alin. (3) , art. 342, art. 345 alin. (1) , art. 346 alin. (2) și (5) și ale art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: – Art. 281 alin. (1) lit. f) teza finală și alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: […] f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. [...] (4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; [...]“; ... – Art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală: „(4) Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; […]“; ... – Art. 305 alin. (1) teza finală și alin. (3) din Codul de procedură penală: „(1) Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. […] (3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) , organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei. [...]“; ... – Art. 342 din Codul de procedură penală: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“; ... – Art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală: „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.“; ... – Art. 346 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală: „(2) Dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu, în condițiile art. 345 alin. (1) și (2) , prin aceeași încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. […] (5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.“; ... – Art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală: „Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procurorului și sunt avute în vedere de instanță la deliberare.“ ... ...
Sursa oficială ↗