Decizia CCR nr. 642/2019Punctul 15
Punctul 15
15. Totodată, Curtea a constatat netemeinicia susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate potrivit cărora dispozițiile legale criticate ar fi neconstituționale în măsura în care privesc instituțiile publice, din moment ce acestora trebuie să li se aplice procedura specială reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002. Astfel, Curtea a reținut că prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 s-au reglementat condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Referitor la acest act normativ, Curtea a statuat prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, că acesta protejează atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și pe cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. ...
Sursa oficială ↗