Sari la conținut

Decizia CCR nr. 622/2019Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.10.2019
Dosarul
326/35/2017

7. Se mai arată că dispozițiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege. Astfel, Legea nr. 24/2000 reglementează în cap. VI modificarea, completarea, abrogarea și alte evenimente legislative, fără a utiliza noțiunea de prorogare a unor termene. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, prorogarea înseamnă amânarea (din oficiu) pentru o dată ulterioară a activității unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. Niciunul dintre termenii definiți de lege nu poate fi interpretat în sensul „prorogării unor termene“. Termenul de prorogare nu se încadrează nici în categoria „modificării“, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 24/2000, nici în categoria „completării“, prevăzută de art. 60 din aceeași lege, nici măcar în cea de „normă derogatorie“, prevăzută de art. 63 din lege, potrivit căruia „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la...», urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie