Decizia CCR nr. 598/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.10.2019
Punctul 6
6. Se arată că, în anul 2016, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2016, care, prin art. VIII alin. (3) , a introdus o derogare de la prevederile art. 158 alin. (4) și (5) din Legea nr. 1/2011, în sensul că „școlile doctorale autorizate provizoriu sunt considerate acreditate începând cu data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la finele anului universitar 2016-2017“. În nota de fundamentare a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului s-a arătat că „în momentul de față, potrivit prevederilor legale, școlile doctorale au statutul de școli autorizate provizoriu, pierzându-și acreditarea la data de 3 august 2016. [...] instituțiile responsabile nu au respectat atribuțiile care le revin conform art. 158 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 privind evaluarea școlilor doctorale, nerealizând aceste activități în ultimii 5 ani“. ...
Sursa oficială ↗