Decizia CCR nr. 598/2019Punctul 23
Punctul 23
23. Din examinarea dispozițiilor legale precitate rezultă că puterea executivă are la dispoziție propriile pârghii legale pentru deblocarea situației școlilor doctorale, având chiar prerogative de monitorizare, control, gestionare a procesului de evaluare periodică, prin organul de specialitate din subordinea Guvernului, atribuții specifice de execuție a legii nerealizate de la intrarea în vigoare a legii, dar a acționat de două ori (în doi ani consecutivi) pe calea delegării legislative. În contextul în care are la dispoziție mijloacele legale pentru aplicarea procedurilor de evaluare și acreditare, executivul a intervenit legislativ pentru prelungirea autorizării provizorii a școlilor doctorale, măsură care apare, pe de-o parte, artificială, iar, pe de altă parte, o intervenție nejustificată în activitatea legislativului, cu atât mai mult cu cât măsura extraordinară a ordonanței de urgență a fost folosită atât în anul 2016, cât și în anul 2017. În aceste condiții, poate fi reținută ingerința nejustificată a legiuitorului delegat în atribuțiile de legiferare ale Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat. ...
Sursa oficială ↗