Decizia CCR nr. 594/2019Punctul 24

24. În ceea ce privește încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 127 din 10 martie 2016, paragraful 18), cu valoare de principiu, faptul că egalitatea în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii, în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015). În concluzie, pentru a exista o încălcare a principiului egalității, Curtea ar trebui să rețină că între persoanele cărora li se aplică același regim juridic - în speță prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005, astfel cum sunt modificate prin legea supusă controlului - există diferențe nejustificate obiectiv și rezonabil. Or, din analiza dispozițiilor art. II din lege nu rezultă aceste diferențe, dimpotrivă normele tranzitorii cuprinse în alin. (2) -(4) ale art. II instituie valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a legii, prevăzând două ipoteze în funcție de opțiunea titularului autorizației, în sensul solicitării sau nesolicitării modificării termenului de valabilitate a respectivelor acte de reglementare. Astfel, prima normă tranzitorie răspunde întocmai criticii formulate de autorii obiecției de neconstituționalitate, și anume că, la cererea titularului autorizației, termenul de valabilitate a autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu, emise anterior intrării în vigoare a legii, se poate modifica în sensul menținerii valabilității actelor de reglementare pe toată perioada în care titularul obține viza anuală. Nici în cazul diferenței instituite între cele două ipoteze tranzitorii Curtea nu poate reține o discriminare, întrucât titularii autorizațiilor care formulează cererea privind menținerea valabilității actelor de reglementare pe toată perioada în care aceștia obțin viza anuală, fără a avea obligația de a solicita și de a parcurge procedura de obținere a unei noi autorizații, se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor care nu formulează o atare cerere, aspect ce justifică instituirea eo ipso de către legiuitor a unui regim juridic diferit cu privire la valabilitatea actului de reglementare, respectiv instituirea obligației de a solicita emiterea unei noi autorizații în termenele prevăzute de legislația în vigoare. Într-un atare caz, deși titularii autorizațiilor se află în aceeași situație juridică (dețin autorizații emise anterior intrării în vigoare a legii), ei își exercită diferit drepturile prevăzute de lege, prin exprimarea opțiunii personale determinând incidența uneia dintre cele două norme tranzitorii. În mod obiectiv și rezonabil, opțiunea exprimată, cu consecința aplicării unor regimuri juridice diferite sub aspectul valabilității autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu emise anterior intrării în vigoare a legii, plasează titularii acestora în situații diferite, împrejurare ce reprezintă o problemă exclusivă de aplicare a legii, care nu poate constitui o sursă de discriminare între persoanele în cauză. Tratamentul diferit stabilit de lege este urmarea situațiilor diferite în care titularii autorizațiilor se situează ca efect al atitudinii active sau pasive sub aspectul formulării cererii de modificare a termenului de valabilitate a autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu, iar nu consecința unei opțiuni a legiuitorului, transpusă în norma legală, care să poată fi supusă controlului de constituționalitate. ...