Decizia CCR nr. 593/2019Punctul 9
Punctul 9
9. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituționalitate dispozițiile art. I pct. 2 [referitor la art. 16 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007], art. I pct. 4 [referitor la art. 18 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007], art. I pct. 5 [referitor la art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007], art. I pct. 6 [referitor la art. 21 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007] și art. I pct. 7 [referitor la art. 28 alin. (10) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007] din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției mediului. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
– Art. I pct. 2: La articolul 16, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanță internațională, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică care nu necesită structuri de administrare special constituite se administrează de către Agenția Națională de Arii Naturale Protejate.“; ...
– Art. I pct. 4: La articolul 18, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
+
Articolul 18
(1) Administrarea ariilor naturale protejate și a celorlalte bunuri ale patrimoniului natural aflate în rețeaua națională de arii naturale protejate se face, potrivit legii, prin:
a) structurile teritoriale din cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate; ...
b) structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea/subordinea, după caz, a unor regii autonome, companii și societăți naționale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, asociații de dezvoltare intercomunitară, muzee, constituite potrivit legii și aflate în relație contractuală cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate; ...
c) Administrația Rezervației Biosferei «Delta Dunării», aflată în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, pentru Rezervația Biosferei «Delta Dunării». ...
[…]
(4) Modul de atribuire a administrării ariilor naturale protejate se stabilește printr-o metodologie care se elaborează de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului. ...
– Art. I pct. 5: Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 20. - Atribuțiile custozilor sunt preluate de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate prin structurile sale teritoriale.“; ...
– Art. I pct. 6: La articolul 21, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) Pentru ariile naturale protejate care nu necesită structuri de administrare special constituite, planurile de management și regulamentele se elaborează de către Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, se avizează de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului/instituțiile din subordinea acesteia, după caz, și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, cu avizul autorității publice centrale din domeniul culturii și consultarea autorităților publice centrale din domeniul dezvoltării regionale și administrației publice, agriculturii și silviculturii.“; ...
– Art. I pct. 7: La articolul 28, alineatele (10) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(10) În procedura de emitere a actelor de reglementare pentru planuri, proiecte și/sau activități care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate de interes comunitar, autoritățile competente pentru protecția mediului solicită și țin seama de avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate/administratorilor.
(11) Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate/ administratorii ariilor naturale protejate de interes național și/sau comunitar, în vederea luării în considerare a tuturor aspectelor din teren, vor fi consultați de către autoritățile de mediu competente în cadrul etapei de încadrare de mediu a proiectelor/planurilor/activităților care pot afecta semnificativ ariile naturale protejate. ... ...
Sursa oficială ↗