Decizia CCR nr. 545/2019Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.09.2019 · dosar 3.627/117/2014
Punctul 25
25. Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluția pronunțată, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, atunci când a stabilit că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate fi și subiect activ al infracțiunii din care provin bunurile, nu a distins între modalitățile normative alternative ale infracțiunii de spălare a banilor, prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) , b) și, respectiv, c) din Legea nr. 656/2002. Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei anterior menționate a fost exprimată o distincție referitoare la varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, arătându-se că, în ipoteza săvârșirii faptelor de spălare a banilor și a infracțiunii din care aceștia provin de către același subiect activ, organele judiciare sunt chemate să aprecieze, în fiecare situație în parte, dacă infracțiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată față de infracțiunea predicat și dacă se impune reținerea unui concurs de infracțiuni sau a unei infracțiuni unice (paragraful 22 din Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018). ...
Sursa oficială ↗