Decizia CCR nr. 561/2019Punctul 22

22. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013, autoarea excepției susține că, prin aplicarea acestor dispoziții legale, valoarea actualizată a despăgubirilor încasate, pentru același imobil, în temeiul legilor reparatorii anterioare, a depășit valoarea despăgubirilor calculate în temeiul textelor de lege criticate, cu consecința invalidării propunerii de acordare a despăgubirilor, astfel cum rezultă din Decizia de invalidare nr. 17.218 din 21 septembrie 2017, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Or, astfel de susțineri, referitoare la nemulțumirea legată de modul de calcul al despăgubirilor, în speța dedusă soluționării instanței de judecată, intră în sfera interpretării și aplicării legii, iar nu în cea a unui control de constituționalitate a normei legale, revenind instanței de judecată, potrivit competenței sale specifice, să se pronunțe asupra legalității deciziei de invalidare incidentă în cauză. Pe de altă parte, Curtea reține că soluția normativă cuprinsă în norma criticată, privind modalitatea concretă de stabilire a numărului de puncte, în urma evaluării imobilului, reprezintă opțiunea exclusivă a legiuitorului de a stabili valoarea concretă a despăgubirilor acordate. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piață integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 și din 8 iulie 1986, pronunțate în cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 54, și, respectiv, Lithgow și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 120). De asemenea, prin Hotărâreapilot a Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, a fost acordată o largă marjă de apreciere în privința modului de configurare și executare a creanțelor statului în materia restituirii imobilelor. În acest sens, prin aceeași hotărâre, s-a statuat că statului „trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare“ (paragraful 233), iar „Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității“ (paragraful 235). În consecință, ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale hotărârii, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, „autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege [... ] măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte“ (paragraful 236). ...