Decizia CCR nr. 536/2019Punctul 38

38. Curtea a subliniat că îi revine instanței constituționale sarcina să se pronunțe dacă, prin modul în care a fost reglementată, condiția instituită de legiuitor limitează în mod nepermis dreptul de a fi ales. Astfel, Curtea a analizat susținerea autorilor excepției de neconstituționalitate în sensul că reglementarea listelor de susținători/numărului de susținători, după caz, nu își găsește justificarea, mai ales din perspectiva și având în vedere considerentele care au fundamentat Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, referitoare la numărul minim de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic, potrivit cărora „Lista trebuie să cuprindă cel puțin 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București“. Raportat la această critică, Curtea a reținut că Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, precitată, susține, de principiu, necesitatea normativă a listelor de susținători. În acest sens, Curtea a statuat că exigențele pe care legislația electorală în ansamblu le instituie în privința exercitării drepturilor electorale justifică eliminarea condiției excesive de asigurare a reprezentativității partidelor politice încă de la înființarea acestora. Legislația în vigoare conține suficiente elemente, de natura unor garanții cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar apărea în lipsa adoptării măsurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existența unor instrumente legale adecvate, astfel încât reprezentativitatea partidelor politice încă de la înființarea acestora nu își mai găsește rațiunea. Curtea a subliniat că instrumente legale adecvate reprezintă tocmai limitările inerente în cadrul reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora, printre acestea regăsindu-se și reprezentativitatea candidaturilor la funcțiile elective, având în vedere că partidele politice trebuie să aibă un minim de forță/susținere pentru a realiza rolul lor constituțional, probată prin posibilitatea de a desemna candidați la alegeri, în caz contrar neputând revendica statutul de partid politic. ...