Decizia ÎCCJ nr. 314/2025 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării
7. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 413/117/2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă prevederile art. 9 lit. p) din Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că se aplică și în situația în care se solicită decontarea, din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiției, a contravalorii unui medicament achiziționat din străinătate. ... ...
Sursa oficială ↗