Decizia CCR nr. 516/2019Punctul 15

15. Curtea constată că nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate ar încălca accesul oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Dimpotrivă, dispozițiile de lege criticate stabilesc dreptul oricărei persoane interesate de a sesiza Inspecția Judiciară, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. De asemenea, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilesc că persoana ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de Convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. De altfel, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, cât și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanță nu este unul absolut. Astfel, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a stabilit că instituirea unor condiții procedurale pentru exercitarea dreptului de sesizare a instanței nu echivalează cu încălcarea art. 21 din Constituție, referitor la accesul liber la justiție. S-a reținut astfel că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. Mai mult, Curtea a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. ...