Decizia CCR nr. 505/2019Punctul 39

39. Prin Decizia nr. 889 din 16 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 17 februarie 2016, Curtea a statuat că, „deși la prima vedere se poate afirma că executarea amenzii cominatorii este lăsată la discreția statului care, comportându-se ca un creditor al sumei ce rezultă din aplicarea amenzii, poate renunța la executare, trebuie observat că raportul între stat și conducătorul autorității publice nu este un simplu raport între un creditor și debitorul său, în care primul poate dispune în sensul renunțării la executarea amenzii civile. Amenda civilă, aplicată potrivit art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, trebuie privită din perspectiva scopului pentru care a fost instituită. Curtea reține că aceasta se face, într-adevăr, venit la bugetul de stat, dar, înainte de toate, este o modalitate de punere în executare a unei hotărâri judecătorești definitive care, dacă nu este pusă în executare de bunăvoie, nu cunoaște vreun alt procedeu de ducere la îndeplinire. Acționând în sensul exonerării de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 a președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv, a președintelui Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, legiuitorul afectează în mod direct executarea unei hotărâri judecătorești definitive. Or, astfel cum s-a arătat anterior, executarea unei hotărâri a oricărei instanțe trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces», în sensul art. 6 din Convenție, legiuitorul având obligația de a lua măsurile legislative care să garanteze punerea în executare a hotărârilor judecătorești, iar nu să obstrucționeze acest demers“. ...