Decizia CCR nr. 499/2019Punctul 12
Punctul 12
12. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția invocată este neîntemeiată. Arată că, din perspectiva art. 16 din Constituție, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența Curții Constituționale, nu se poate reține neconstituționalitatea art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011. De asemenea, instanța apreciază că posibilitatea recunoscută autorității tutelare ca prin actul de înființare să stabilească dacă atribuțiile de conducere executivă a regiei autonome pot fi delegate de consiliul de administrație unuia sau mai multor directori generali nu valorează netranspunerea în legislația națională a principiilor Convenției Organizației de Cooperare Economică și Dezvoltare. Precizează că în expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 se arată că actul normativ menționat a fost adoptat „dat fiind că, în lumina principiilor guvernanței corporative a întreprinderilor de stat, dezvoltate de Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD) pe baza celor mai avansate standarde legislative și de bune practici a corporațiilor, este necesar a fi instituite pârghii de garantare a obiectivității și transparenței selecției managementului și a membrilor organelor de administrare, de asigurare a profesionalismului și responsabilității deciziei manageriale, mecanisme suplimentare de protecție a drepturilor acționarilor minoritari și o transparență accentuată față de public atât a activității societăților de stat, cât și a politicii de acționariat a statului“. În privința invocării art. 23 alin. (1) din Constituție, instanța arată că autorii excepției nu au argumentat această susținere. Instanța mai reține că prevederile art. 21 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 nu prevăd/permit revocarea fără justă cauză a directorului de către consiliul de administrație, ci instituie o procedură reparatorie în situația ipotetică în care o astfel de revocare s-ar produce, și prin urmare nu se poate reține încălcarea interesului public în sensul textului constituțional invocat. Cât privește art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 reține că posibilitatea recunoscută autorității tutelare de a stabili dacă atribuțiile de conducere executivă a regiei autonome pot fi delegate de consiliul de administrație unuia sau mai multor directori generali nu este de natură a aduce atingere principiului protejării intereselor naționale în activitatea economică, consacrat de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗