Decizia CCR nr. 474/2019Punctul 4
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, arătând că printr-o decizie interpretativă Curtea Constituțională ar trebui să constate că textul se aplică tuturor formelor de reorganizare prevăzute de Codul civil, nu doar situației reorganizării prin reducerea posturilor, cuprinsă în art. 3 lit. e) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Susține, în esență, că scopul prevederilor criticate este asigurarea stabilității funcției publice și prevenirea abuzului din partea elementului politic asupra personalului administrativ, respectiv funcționarii publici. Nu există nicio justificare pentru aplicarea unui tratament diferit pentru situația în care se reduce numărul de posturi și cea în care o instituție publică este trecută în subordinea altei instituții sau în care două instituții fuzionează și este creată o nouă instituție. Arată că se încalcă și dreptul la muncă și protecția socială a muncii. Invocă, în acest sens, cele reținute în una dintre opiniile separate exprimate la Decizia Curții Constituționale nr. 366 din 25 iunie 2014. ...
Sursa oficială ↗