Decizia CCR nr. 467/2019Punctul 35

35. În conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul este ținut în procedura de punere de acord a legii cu decizia Curții Constituționale de limitele trasate de aceasta, respectiv de modificarea, completarea ori eliminarea/abrogarea acelor norme declarate de Curtea Constituțională în mod expres ca fiind neconstituționale în tot sau în parte. Punerea de acord a legii cu decizia Curții Constituționale nu poate face abstracție de rolul și competențele Parlamentului, care poate adopta oricare dintre aceste soluții cu privire la textele declarate neconstituționale, fără a depăși cele statuate expres prin dispozitivul deciziei Curții Constituționale. În același timp, cu privire la normele declarate parțial neconstituționale, Parlamentul are „o marjă de discreționaritate limitată“, iar intervenția acestuia asupra textelor respective trebuie să fie analizată strict din perspectiva considerentelor Curții Constituționale. Prin urmare, punerea de acord a legii cu decizia Curții nu poate și nu trebuie să se rezume la un proces mimetic, formal, de simplă extragere din conținutul legii în integralitate a textelor cu privire la care Curtea a constatat neconstituționalitatea unei sintagme, întrucât eliminarea integrală a textelor doar parțial declarate neconstituționale contravine considerentelor deciziei. Președintele României susține așadar că, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 633 din 12 octombrie 2018 și a conținutului legii criticate, reiese faptul că autoritatea legiuitoare s-a comportat ca și când nu ar fi fost în procedura punerii de acord a legii cu decizia Curții Constituționale, ci în procedura obișnuită/comună de legiferare. ...