Decizia CCR nr. 467/2019Punctul 157

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.07.2019 · dosar 1.135A/2019
Punctul 157
157. Legiuitorul a înțeles să transpună considerentele expuse mai sus, completând dispozițiile art. 40 din Codul de procedură penală cu un nou alineat, prevăzut de art. I pct. 24 din legea modificatoare. Curtea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, a observat că, deși acesta prevede calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care completurile de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție resping cererile de sesizare a Curții Constituționale, „omite să stabilească structura sau formațiunea de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care soluționează acest recurs. Trimiterea la procedura de soluționare a contestației, cale de atac cu o fizionomie specifică, nu face decât să sporească neclaritatea și imprevizibilitatea textului normativ, viciind în mod definitiv norma“. În plus, dispozițiile criticate nu reglementează nici „recursul împotriva hotărârilor prin care Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție respinge cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate și, implicit, formațiunea de judecată din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care soluționează acest recurs și nici competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca recursul împotriva hotărârilor prin care curțile de apel, ca instanțe de ultim grad, resping cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate, și, implicit, formațiunea de judecată care să soluționeze acest recurs“. ...
Sursa oficială ↗