Decizia CCR nr. 14/2019Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.01.2019 · dosar 548/36/2016
Punctul 22
22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2018, paragraful 30, a reținut că datele personale și procesarea acestora țin de viața privată a individului (a se vedea și Hotărârea din 4 mai 2000 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 43, sau Hotărârea din 17 iulie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza I. împotriva Finlandei, paragraful 35). Obiectul art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este acela de a proteja individul de ingerința arbitrară a autorităților publice; acesta nu obligă statul doar să se abțină de la astfel de ingerințe, ci, suplimentar acestei obligații negative, pot exista obligații pozitive inerente, în vederea respectării efective a vieții private sau de familie. Aceste obligații pot implica adoptarea de măsuri concepute pentru a apăra respectarea vieții private, chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi (a se vedea Hotărârea din 17 iulie 2008 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza I. împotriva Finlandei, paragraful 36). ...
Sursa oficială ↗