Decizia CCR nr. 465/2019Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.07.2019
Punctul 8
8. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, „Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot“. În cauză, propunerea legislativă pentru revizuirea Constituției României este semnată de un număr de 131 de deputați, număr care reprezintă mai mult de o pătrime din numărul deputaților. Curtea mai reține că semnăturile celor 9 senatori nu pot fi luate în considerare, întrucât textul constituțional face referire la un număr „de cel puțin o pătrime din numărul deputaților sau al senatorilor“, neputându-se astfel adiționa numărul deputaților cu cel al senatorilor pentru a se întruni numărul minim al acestui subiect colectiv care poate exercita inițiativa de revizuire a Constituției. Astfel, având în vedere numărul deputaților care au semnat inițiativa de revizuire a Constituției, rezultă că exercitarea dreptului de inițiativă legislativă a revizuirii Constituției s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗