Decizia CCR nr. 445/2019Punctul 21

21. Referitor la dreptul de proprietate privată, astfel cum a statuat în jurisprudența sa Curtea Constituțională, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (a se vedea Decizia nr. 655 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 22 iulie 2011, Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri (spre exemplu, Hotărârea din 18 martie 2008, pronunțată în Cauza Dacia - S.R.L. împotriva Republicii Moldova, paragraful 54), a precizat că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinde trei reguli distincte: prima, stabilită în prima teză din primul alineat, este de natură generală și enunță principiul respectării proprietății; a doua regulă, cuprinsă în teza a doua a aceluiași alineat, se referă la privațiunea de proprietate și o supune anumitor condiții; regula a treia, consemnată în al doilea alineat, recunoaște statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general; între aceste reguli există o interdependență. ...