Decizia ÎCCJ nr. 334/2025 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 29.09.2025 · dosar 337/1/2025
Punctul VII
VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 30. În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ordine cronologică: – Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.“;  ... – Decizia nr. 98 din 25 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 14 februarie 2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Este posibilă acordarea sporului pentru muncă suplimentară prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispozițiile art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 din Ordinul ministrului apărării naționale nr. MS 34/2023 privind salarizarea și alte drepturi bănești cuvenite personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale în anul 2023, precum și pentru modificarea Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.S. 31/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Apărării Naționale?“ Calcularea drepturilor salariale ale reclamanților (funcționari publici cu statut special - polițiști), cu aplicarea sporurilor prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, necompensată cu ore libere plătite“;  ... – Decizia nr. 64 din 3 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 aprilie 2025, prin care a fost admisă sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că:  „În aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar nu este necesar ca funcționarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii.“;  ... – Decizia nr. 88 din 17 martie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 28 aprilie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include și perioada în care un funcționar public cu statut special - polițist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul și activitatea, este inclus pe o planificare de permanență la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuțiilor specifice care au determinat întocmirea planificării sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile și atribuțiile de serviciu Dacă interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este în sensul că munca suplimentară nu presupune ca funcționarul public să îndeplinească în mod efectiv sarcinile și atribuțiile de serviciu, acesta are dreptul la plata sporurilor salariale prevăzute de alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol pentru toată perioada în care a figurat pe planificarea de permanență sau cuantumul orelor ce se vor plăti suplimentar nu poate depăși 360 de ore anual, în sensul art. 21 alin. (4) din aceeași lege?“;   ... – Decizia nr. 123 din 7 aprilie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege; Dacă sintagma «timp efectiv lucrat» prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului; Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână; Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii.“  ... ... ...
Sursa oficială ↗