Decizia CCR nr. 433/2019Punctul 28

28. Distinct de cele de mai sus, Curtea constată că prevederile legale criticate nu afectează substanța dreptului de acces liber la justiție, persoanele vătămate având la dispoziție multiple căi legale pentru valorificarea pretențiilor lor civile. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție. Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). În consecință, Curtea a constatat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, și Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din data de 4 iunie 2019). ...