Decizia CCR nr. 433/2019Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2019 · dosar 9.968/3/2018
Punctul 29
29. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 711 din 9 noiembrie 2017, precitată, Curtea a reținut că legiuitorul are posibilitatea să reglementeze un tratament juridic diferit în ceea ce privește repararea prejudiciilor rezultate dintr-un ilicit penal și un ilicit civil, ținând cont, astfel, de natura valorii sociale ocrotite și de intensitatea lezării acesteia. În acest context, Curtea a reținut că aceste persoane nu sunt în situații identice, întrucât fapta generatoare de prejudicii are natură juridică diferită. De asemenea, Curtea a observat că regula este aceea a timbrării acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, doar în considerarea unor situații deosebite, când fapta ilicită întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, legiuitorul reglementând posibilitatea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru a cererilor referitoare la cauzele penale, inclusiv la despăgubirile civile decurgând din acestea. ...
Sursa oficială ↗