Decizia CCR nr. 420/2019Punctul 25
Punctul 25
25. Având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 7/2006 și conținutul normativ al prevederilor art. 10 alin. (1^1) lit. a) , rezultă, într-o interpretare sistematică a textelor receptate într-o unitate de reglementare, că secretarul general al Senatului/Camerei Deputaților, în calitate de ordonator principal de credite, este acela care emite actul administrativ prin care un funcționar public parlamentar, aflat în raporturi de serviciu cu Senatul/Camera Deputaților, după caz, este desemnat, potrivit dispozițiilor normative incidente fiecărei situații aplicabile, să facă parte din consiliul de administrație al unei regii autonome/societăți aflate în subordinea/sub autoritatea/sub controlul Camerei Deputaților/Senatului/Parlamentului. Așadar, din perspectivă logico-juridică, în situația desemnării unui funcționar public parlamentar în organisme/organe colective de conducere aflate sub control parlamentar, trebuie avute în vedere, totodată, dispozițiile legale corelative care reglementează organismul/organul colectiv de conducere aflat sub control parlamentar sau, după caz, modalitatea de desemnare a consiliului de administrație al unei regii autonome/societăți aflate în subordinea/sub autoritatea/sub controlul Camerei Deputaților/Senatului/Parlamentului. ...
Sursa oficială ↗