Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 12
Punctul 12
12. De asemenea, cu privire la obligativitatea consultării Băncii Centrale Europene în legătură cu orice amendament care urmează a fi adus statutului băncii centrale naționale, art. 127 alin. (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că Banca Centrală Europeană este consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care țin de competențele sale, precum și de autoritățile naționale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competența sa, dar în limitele și în condițiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4) . În domeniile care țin de competențele sale, Banca Centrală Europeană poate prezenta avize respectivelor instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau autorităților naționale. În acest context se face trimitere la prevederile art. 282 alin. (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și la Decizia nr. 98/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare. ...
Sursa oficială ↗