Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 87
Punctul 87
87. Propunerea legislativă a fost inițiată de 2 parlamentari (un senator și un deputat), a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere la 27 februarie 2019, la 3 martie 2019 s-au solicitat puncte de vedere Băncii Naționale a României, Consiliului Economic și Social, Consiliului Legislativ, precum și Guvernului; din actele depuse la dosarul cauzei reiese că Băncii Naționale a României i s-a mai solicitat un punct de vedere și asupra amendamentelor formulate pe parcursul procedurii legislative. La data de 25 martie 2019 a fost prezentată în Biroul permanent al Senatului, ca primă Cameră sesizată, și trimisă la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru raport, respectiv aviz. La data de 1 aprilie 2019 a fost înscrisă pe ordinea de zi a Senatului, fiind adoptată în aceeași zi. La data de 1 aprilie a fost transmisă Camerei Deputaților, la data de 3 aprilie a fost prezentată în Biroul permanent al Camerei Deputaților și transmisă la Comisia de buget, finanțe și bănci și la Comisia juridică, de disciplină și imunități, pentru raport, respectiv aviz. La data de 23 aprilie a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, iar la data de 24 aprilie a fost adoptată de Camera Deputaților, dată la care a fost depusă la secretarul general și anunțată în plen pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. ...
Sursa oficială ↗