Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 149

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.06.2019 · dosar 1.136A/2019
Punctul 149
149. Prin urmare, cadrul normativ în materie reglementează concret situația în cazul apariției unui asemenea pericol, arătând că pericolul diminuării rezervelor internaționale poate apărea când acestea scad până la un nivel care ar periclita tranzacțiile internaționale ale statului, pe care Banca Națională a României le poate aprecia în raport cu informațiile pe care le deține și cu analiza efectuată de către Comitetul de Administrare a Rezervelor Internaționale. Într-o asemenea situație ca și în ipoteza în care diminuarea s-a produs efectiv, legiuitorul instituie obligația Băncii Naționale de a prezenta atât Parlamentului, cât și Guvernului situația concretă a rezervelor internaționale, la momentul întocmirii sale cuprinzând, în același timp, cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Banca Națională a României are, potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 312/2004, obligația de a înscrie într-un astfel de raport și recomandările sale cu privire la politicile guvernamentale macroeconomice necesare fie pentru preîntâmpinarea, fie pentru remedierea situației deja create, astfel încât printr-o asemenea contribuție să se ajungă la redresarea situației rezervelor internaționale care să poată permite o administrare adecvată în raport cu interesele și nevoile țării la acel moment. ...
Sursa oficială ↗