Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 153
Punctul 153
153. Totodată, Curtea constată că, de altfel, Legea nr. 312/2004, la art. 35 alin. (4) , mai prevede și o altă interferență instituțională între Parlament și Banca Națională a României, aceea a controlului parlamentar, respectiv faptul că, în numele consiliului de administrație, guvernatorul prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Băncii Naționale a României, care cuprinde activitățile Băncii Naționale a României, situațiile financiare anuale și raportul de audit, dezbătute, fără a fi supuse votului, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului. În acest context, Curtea observă că, în dinamica legislativă, Banca Națională a României, prin statutul juridic creat de normele legale în materie, are o poziție distinctă în cadrul instituțiilor publice, fiind banca centrală a României, instituție publică independentă [art. 1 din Legea nr. 312/2004], iar, în comparație cu alte instituții publice aflate sub control parlamentar, raportul Băncii Naționale a României prezentat Parlamentului nu este supus aprobării, astfel cum este cazul altor instituții aflate sub control parlamentar, caz în care respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administrație respectiv [a se vedea, în acest sens, art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare]. ...
Sursa oficială ↗