Decizia CCR nr. 415/2019Punctul 12
Punctul 12
12. În ceea ce privește efectele deciziilor Curții Constituționale, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 147 din Constituție, iar, din cadrul acestui text constituțional, numai alineatul (4) are o aplicabilitate generală, în sensul că acesta își găsește aplicarea în raport cu toate deciziile Curții pronunțate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Constituție și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Potrivit acestui alineat, „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut, în mai multe cazuri, că nu poate fi un legiuitor pozitiv, în speță nefiind încălcate decizii ale Curții și, implicit, nici prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție cu referire la efectele general obligatorii și pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale. ...
Sursa oficială ↗