Decizia CCR nr. 409/2019Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.06.2019 · dosar 41.901/3/2016
Punctul 22
22. Prin urmare, prin Decizia nr. 350 din 11 mai 2017, citată anterior, Curtea a reținut că, astfel reglementat, acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o instituție de drept procesual penal care nu afectează înfăptuirea justiției, deoarece dreptul procurorului de a iniția acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, precum și dreptul acestuia de a stabili felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei sunt supuse controlului instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, care poate să admită acordul sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar împotriva sentinței astfel pronunțate părțile interesate pot formula apel. Cu alte cuvinte, actul de justiție se realizează nu prin acordul încheiat între procuror și inculpat, ci prin sentința pronunțată de instanța judecătorească în cadrul controlului exercitat de către aceasta. ...
Sursa oficială ↗